MedBlog
sâmbătă, 14 august 2010
duminică, 8 august 2010
Colaps

Zi de zi auzi in autobuz, la piata, in magazine, in stanga si-n dreapta ca sistemul sanitar de la noi e la pamant.Si zi de zi esti tot mai convins de asta, fie ca esti pacient fie cadru medical. Problemele? Mereu aceleasi:nu exista aparatura performanta (decat si sistemul sanitar privat), bolnavii stau cate 2 in pat si cum nu e de ajuns sunt siliti sa-ti cumpere singuri medicamente si ce mai au nevoie, pentru ca niciodata spitalul nu are. De sfintele buzunare ale cadrelor medicale nici nu mai vorbim...
Fara nici un sondaj oricine poate garanta ca cel putin 90% din populatia tarii e nemultumita de sistem. Bolnavii pentru ca nu sunt tratati cum trebuie, sau nu sunt tratati deloc desi o mare parte sunt "asigurati", cadrele medicale pentru ca nu sunt platite.
Nu-i de mirare ca multi prefera sa se trateze in sistemul privat, iar cei ca isi permit, in strainatate si daca nu erau bulgarii, am fi fost codasii continentului.Nu ca nu am fi si asa.
joi, 31 decembrie 2009
miercuri, 30 decembrie 2009
Cancerul de buze

Dna Doctor Elizabeth Ayoub e specialista in medicina biomoleculara si a transmis un
mesaj de alerta cat priveste rujurile care contin plumb, deoarece contin o substanta cancerigena.
Recent marca 'Red Earth' a redus preturile de la R$67,00 la R $9.90 !
De ce? Pentru ca contin plumb.
Produsele care contin nivele ridicate de plumb sunt urmatoarele:
> CLINIQUE
> ESTÉE LAUDER
> SHISEIDO
> RED EARTH (Lip Gloss)
> CHANEL (Lip Conditioner)
> MARK AMERICA
> MOTIVES
> A V O N
Cu cat mai mare e continutul de plumb, cu atat mai mare e riscul de cancer. Dupa ce s-a facut un examen de buze, s-a constat ca rujurile AVON au cel mai mare nivel de plumb. Fiti atenti la rujurile care promit sa dureze cat mai mult pe buze. Daca rujul tau
tine mai mult pe buze, inseamna ca acesta contine un nivel ridicat de plumb.
Acesta este un test pe care il poti face:
1. Ia un ruj in mana;
2. Cu un inel de aur, da-l peste ruj;
3. Daca culoarea rujului se schimba spre negru, atunci stii ca rujul contine plumb
duminică, 27 decembrie 2009
O sansa pentru viata !
Transfuzia este o metodă de tratament biologic, ce constă in administrarea de sânge şi preparate sau derivate din sânge.
Prima transfuzie la om s-a realizat în anul 1667, cu sânge de oaie, de către medicul regelui Ludovic al XIV Jean Baptiste Denis. Rezultatele au fost dezastruoase.
În anul 1900, Karl Landsteiner, un medic austriac, descoperă 3 grupe sanguine: O, A si B. În anul următor grupa AB şi-a facut intrarea în domeniul medicinei.
După 1939, Levine descoperă factorul Rh. Acesta este un antigen şi poate fi pozitiv sau negativ. El este foarte important în cazul părinţilor cu Rh diferit, căci poate provoca probleme imunologice copilului.
Principalele grupe de sânge sunt O1, A2, B3 si AB4. Literele reprezintă cei 2 antigeni specifici, antigeni ce pot fi atacaţi de sistemul imunitar. Grupa O nu are nici unul, iar AB îi are pe amândoi, aşa cum arată şi denumirea.
Sângele este un fluid vital şi reprezintă 7-8% din greutatea corporală. Cantitatea depinde de greutatea persoanei, iar un adult de 70 kg are 5 litri de sânge.
Sângele este compus din element lichid, plasmă şi elemente figurate. Elementele figurate sunt hematiile, leucocitele şi trombocitele. Plasma conţine carbohidraţi, proteine, aminoacizi, lipide şi săruri minerale.
Tipul sanguin este determinat de ereditate şi de tipul de antigen prezent în membranele hematiilor. Antigenul este o substanţă care determină formarea de anticorpi. Cei mai importanţi sunt antigenii A, B si Rh, atunci când se pune în discuţie o transfuzie.
Ziua de 14 iunie este Ziua Internaţională a Donatorilor de Sânge. Această dată a fost aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătaţii pentru a celebra activitatea imunologului Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în 1930 pentru descoperirea grupelor sanguine.
Un centru de tranfuzii este o instituţie unde sângele donat este analizat şi prelucrat. Un centru de transfuzii conţine laboratoare pentru colectari sânge total, laborator pre-donare, recoltare, laborator imunohematologie, laborator de boli transmisibile prin sânge, laborator de colectare prin plasmafereză şi afereză, laborator de preparare, validare şi distribuţie a produselor sanguine labile. Fiecare judeţ are un centru de transfuzii local, care distribuie spitalelor din zonă produsele rezultate din prelucrarea sângelui.
Circuitul sângelui a fost cât mai mult simplificat. Dacă un spital are nevoie de sânge, acesta îl cere Centrului de transfuzii cu care colaborează – Centrul de transfuzii judeţean. Centrul onorează comanda cu sânge din stocurile proprii, iar dacă nu are, solicită ajutorul centrelor din judeţele vecine.
Implica-te!
Poti sa donezi si tu in centrele de transfuzie:
1
ALBA
Alba Iulia
Str.Victoriei 14, Alba Iulia
T: 0358/401 783
F: 0258/835 184
2
ARAD
Arad
Str.Spitalului 4, Arad
T/F: 0357/432 914
T: 0357/432 915
3
ARGES
Pitesti
Str.Negru Voda 43
T: 0348/430 639, 629
F: 0248/221 057
Campulung
Str.Poenaru Bordea 12
T/F:0248/510 820
4
BACAU
Bacau
Str.Marasesti 22
T: 0234/535 769
F: 0234/570 628
5
BIHOR
Oradea
Str.Loius Pasteur 30
T: 0359/179 884
F: 0359/179 886
6
BISTRITA
Bistrita
Bd.N.Balcescu 11A
T/F: 0363/401 315
7
BOTOSANI
Botosani
Str. Marchian 91
T: 0331/401 627
F: 0231/517 937
8
BRAILA
Braila
Str.R.Campiniu 25
T: 0339/401 784, 783
F: 0239/611 018
9
BRASOV
Brasov
Str.V.Babes 21-22
T: 0368/001 124, 123
T/F: 0268/411 735
10
BUCURESTI
Bucuresti
Str. Dr. Felix
T: 031/425 12 45
T: 031/425 12 30
11
BUZAU
Buzau
Str. Gen.Bastan 2
T: 0338/401 493, 494
F: 0238/720 897
12
CALARASI
Calarasi
Str. Baraganului 1
T: 0342/401 026
T/F: 0242/333 663
13
CARAS
Resita
Str.I.L.Caragiale 1
T: 0355/423 172
T/F: 0255/213 587
14
CLUJ
Cluj-Napoca
Str.N.Balcescu 19
T: 0364/417 641, 640
T/F: 0264/597 120
15
CONSTANTA
Constanta
Str. N. Iorga 85
T: 0341/170 931
F: 0341/170 930
16
COVASNA
Sf.Gheorghe
T: 0367/401164
F: 0367/401 165
17
DAMBOVITA
Targoviste
Str.I.C.Bratianu 4
T/F: 0245/210 913
18
DOLJ
Craiova
Str. Tabaci 1
T: 0351/432 059, 060
F: 0251/411 633
19
GALATI
Galati
Str.Regiment 11 Siret/cc/
T: 0336/401 906
C.Porumbescu
F: 0336/401 905
20
GIURGIU
Giurgiu
Sos.Alexandriei 7
T/F: 0246/215 048
21
GORJ
Tg. Jiu
Str. 22 Decembrie nr 22
T: 0353/808 889
F: 0253/242 889
22
HARGHITA
M Ciuc
Str. Avantului 1
T/F: 0366/401 206
23
HUNEDOARA
Hunedoara
Bd.Victoriei 14
T/F: 0354/411 450
Deva
Str. 22 Dec, Bl.D1
T/F: 0354/411 030, 031
Petrosani
Str. 22 Dec, 1
T: 0254/542 403
24
IALOMITA
Slobozia
Str. Decebal 1
T/F: 0243/233 017
25
IASI
Iasi
Str.N.Balcescu 21
T/F: 0332/800 749, 750
26
MARAMURES
Baia Mare
Str. G.Cosbuc 20
T/F: 0362/808 018
27
MEHEDINTI
Drob. Tr.Severin
Bd. Carol I, 16
T: 0352/401 613
F: 0252/311 018
28
MURES
Tg. Mures
Str.Molter Karoly 2
T/F: 0365/430 179
T: 0349/430 178
29
NEAMT
Piatra Neamt
Str. Victoriei 5
T: 0233/211 058
F: 0233/232 060
30
OLT
Slatina
Str.E.Teodoroiu 3
T: 0349/416 499
F: 0249/433 889
31
PRAHOVA
Ploiesti
Str. Vestului 24A
T: 0344/401 012, 011
F: 0244/595 517
32
SALAJ
Zalau
Str. S.Barnutiu 91
T: 0360/401 061
F: 0260/611 281
33
SATU MARE
Satu Mare
Str. Careiului 26
T/F: 0361/420 905, 906
34
SIBIU
Sibiu
Str. Spitalelor 2-4
T: 0369/430 990, 991
F: 0269/235 156
35
SUCEAVA
Suceava
Bd. 1 Mai, 11
T: 0330/401 674
F: 0230/421 825
36
TELEORMAN
Alexandria
Str. M.Filipescu 12-14
T/F: 0247/311 998
37
TIMIS
Timisoara
Str. Martir Marius Ciopec 1
T: 0356/175 711
F: 0256/482 271
38
TULCEA
Tulcea
Str. Gloriei 24
T: 0340/401 079
F: 0240/514 422
39
VALCEA
Rm. Valcea
Str. Gen.Magheru 54
T: 0350/414 881
F: 0350/414 882
40
VASLUI
Barlad
Str.M.Kogalniceanu 11
T: 0335/414 488
F: 0235/419 726
41
VRANCEA
Focsani
Str. CuzaVoda 50-52
T: 0337/401 392
F: 0237/223 220

sâmbătă, 26 decembrie 2009
HBV
In lume exista aproximativ 2 miliarde de oameni infectati cu virusul hepatitei B, dintre care aproximativ 350 milioane sufera de hepatita cronica B.Virusul se transmite prin sange si fluide corporale, dar este posibila prevenirea.
Cel mai mare numar de cazuri de hepatita B s-au descoperit la persoanele cu varste cuprinse intre 25 si 44 ani, urmate de persoanele cu varste cuprinse intre 15 si 24 ani.In plus, barbatii sunt de trei ori mai supusi riscului de infectie cu virusul hepatitei B decat femeile.
Hepatita B este mai raspandita in unele zone geografice ale lumii. in zone precum Africa, Asia si unele regiuni din sudul si estul Europei, 10% din populatie poate fi infectata cronic.
Oricine se poate infecta cu virusul hepatitei B. Din moment ce hepatita B se transmite de la o persoana la alta prin sange si fluide corporale, exista mai multe cai prin care o persoana se poate infecta. Modalitatile de transmitere a hepatitei B pot include:
• La nastere de la mama care sufera de hepatita B la fat. O femeie insarcinata care are hepatita B trebuie sa solicite informatii medicale despre vaccinarea copiilor nou-nascuti pentru a-i proteja impotriva acestei infectii.
• Persoanele care au contacte sexuale neprotejate cu o persoana infectata. Este posibil ca persoanele care au hepatita B sa nu para bolnave si de aceea este important sa folositi intotdeauna prezervativ.
• Persoanele care consuma droguri si folosesc in comun aceleasi ace sau seringi.
• in unele tari exista persoane care pot contracta virusul hepatitei B in timpul unei vizite la frizer, in cazul in care acesta nu foloseste lame de ras curate, necontaminate.
• Persoanele care locuiesc in aceeasi casa cu persoanele infectate. Daca locuiti cu o persoana infectata, trebuie sa actionati cu prudenta si sa nu folositi aceleasi obiecte personale, precum lame de ras sau periute de dinti.
• in unele cazuri, persoanele se pot infecta cu virusul hepatitei B in timpul unei internari in spital, in unele tari.
• Exista riscul de a contacta virusul hepatitei B si in cazul personalului medical dar acestea trebuie sa respecte masurile de protectie adecvate.
Vaccinarea impotriva hepatitei B este cea mai buna metoda de preventie pentru hepatita B. in Romania, programul national de imunizare gratuita a copiilor impotriva hepatitei B a fost introdus in anul 1995. Pentru restul populatiei, vaccinul este disponibil in farmacii, contra cost. Totusi, vaccinurile impotriva hepatitei B nu sunt disponibile in intreaga lume. Situatia in Europa este foarte diferita de la tara la tara. Unele tari, precum Franta si Germania au programe de vaccinare adresate copiilor,in timp ce alte tari precum Olanda si Marea Britanie nu asigura nici un fel de programe nationale de vaccinare
Masuri de prevenire:
• Evitati sa folositi aceleasi obiecte personale cu persoanele infectate: lame de ras, periute de dinti, cercei, forfecute sau clestisori de unghii.
• Asigurati-va ca pentru tatuaje si piercinguri se folosesc ace noi sterile.
• Daca mergeti la frizer, asigurati-va ca foloseste lame de ras sterile.
• Atunci cand intretineti relatii sexuale folositi prezervativ, in special daca aveti parteneri multipli.
• Evitati consumul de droguri. Daca folositi in continuare droguri injectabile, nu folositi niciodata ace sau seringi in comun cu alte persoane.
• in cazul in care sunteti cadru medical, respectati masurile adecvate pentru utilizarea si inlocuirea acelor de seringa.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)